Oncocardiologia

Distribuie

Oncocardiologia

Ce este “oncocardiologia “?

În ciuda faptului că bolile de cancer şi inimă au început să apară la vârste mult mai mici, în ultimii 20 de ani, ele încă mai apar mai frecvent după vârsta de 50 ani și ajung la cel mai înalt nivel la vârste înaintate, iar studierea şi vindecarea acestora reprezinta oncocardiologia.

Bolile de inimă şi cancerul rămân în continuare primele două cauze ale decesului în multe țări din întreaga lume. Pentru a îmbunătăți succesul în tratamentul cancerului și a reduce riscul de deces, este important să se evalueze sănătatea cardiacă și să se trateze cât mai curând posibil, în cazul existenţei unei boli de inimă care necesită să fie tratată abia în stadiul de chirurgie – chimioterapie sau printr-un plan de radioterapie. Acest lucru ar ajuta nu numai la reducerea riscului de evenimente riscante, cum ar fi riscul de anestezie în timpul intervenției chirurgicale oncocardiologice sau efectele secundare ale terapiei medicamentoase, dar și la îmbunătăţirea calităţii vieţii.

Cum poate afecta tratamentul cancerului inima?

În ultimii ani, mulţi pacienţi cu cancer aflaţi in recuperare au o mai bună calitate a vieții și sunt capabili să trăiască mai mult prin intermediul unor noi medicamente chimioterapice puternice, tratamente orientate spre țintă, tehnici de tratare prin radiaţii, cum ar fi Cyber – Knife, True-Beam și interventii chirurgicale mai uşoare, cu risc redus, cum ar fi Chirurgia robotică. Aceste medicamente puternice pot mări, în doze mari, problemele legate de tratamentul altor afecţiuni. Una din consecințele nedorite cele mai grave legate de problemele oncocardiologice care apar la tratamentul prin chimioterapie este cardio-toxicitatea.

Care sunt factorii de risc în oncocardiologie?

Problemele legate de tratamente cardiace, spre exemplu, cardio–toxicitatea, nu apar la toți pacienții. Există mai mulți factori care determină acest risc. Primul grup sunt factori care sunt legaţi de tratament, cum ar fi tipul, doza, modul de administrare de medicamente de chimioterapie, radioterapie sau dacă a fost administrat anterior sau nu. De exemplu, unele medicamente chimioterapice provoacă insuficiență cardiacă, la un raport de 25 % (ceea ce înseamnă unul în 4 dintre pacienți), în timp ce alte medicamente cauzează hipertensiune în 50% dintre cazuri. Problemele cardiace cele mai frecvente întalnite în oncocardiologie sunt insuficienţa cardiacă, hipertensiunea arterială, tulburările de ritm cardiac, infarctul miocardic şi pericardita, care se poate dezvolta în timp ce tratamentul este în curs de desfășurare sau chiar şi după ani.

Al doilea factor determinant al riscului cardiac sunt factorii legaţi de pacient, cum ar fi vârsta pacientului, prezența unei boli de inimă curente sau factori de risc ai bolilor cardio-vasculare. Probleme oncocardiologice ale pacienţilor se dezvoltă foarte des la pacienții care au, în special, boli de inimă, atac de cord anterior, insuficiență cardiacă, hipertensiune arterială, afecțiuni ale valvelor și tulburări de ritm. Aceste boli trebuie diagnosticate înaintea inițierii tratamentului de cancer, iar monitorizarea și planurile de tratament ar trebui să fie aranjate în funcție de schema de tratament și tipul de boală de inimă. Bolile de inima pot deveni severe ca urmare a tratamentului cancerului şi pot provoca eșecul tratamentului sau pot conduce chiar la întreruperea chimioterapiei. Întreruperea medicației de chimioterapie, care are o importanță vitală pentru pacient, este o problemă pentru cardiologi si medicii oncologi, fiind opțiunea finală de evitat. Uneori, avem grupuri de pacienţi pentru care vom continua chimioterapia datorită importanței sale vitale în ciuda efectelor secundare severe asupra inimii. Dar acești pacienți trebuie urmăriţi îndeaproape în cooperare cu cardiologii și oncologii. Practic, problemele de oncocardiologie sunt diagnosticate și tratate înainte de a ajunge la un stadiu care să conducă la întreruperea chimioterapiei sau amânarea unei intervenții chirurgicale sau a radioterapiei.

Chimioterapia distruge celulele canceroase

și provoacă insuficienţă cardiacă deteriorând temporar și uneori permanent celulele sănătoase şi mai ales muşchiul cardiac care este responsabil pentru transmiterea de sânge la organele de pompare de sânge și producerea de energie. Aici, cel mai important este diagnosticarea afecţiunii înainte ca aceasta să cauzeze probleme, precum și intervenţia cu un tratament. Daunele pot fi tratate atunci când cancerul este diagnosticat mai devreme, dar insuficienţa cardiacă poate deveni ireversibilă când este diagnosticată la mai mult de 6 luni de la prejudiciul cauzat. Astfel, medicii oncologi ar trebui să fie deosebit de conștienți de daunele cauzate inimii cât mai devreme, ar trebui să urmeze semnele îndeaproape și să ia contactul cu medicii cardiologi cât mai curând. Cel mai important pentru a creșterea siguranței tratamentului, după ce se detectează faptul că pacienții ar fi folosit medicamente care sunt riscante pentru inimă, este urmărirea acestora pentru evaluarea stării înainte de planul de tratament, ca în orice alt caz de oncocardiologie, de altfel.

Cum a fost abordată în plan internaţional această problemă de oncocardiologie?

Cooperarea departamentelor de cardiologie și oncologie are o importanță vitală în succesul tratamentului mai sigur al pacientului şi în îmbunătăţirea vieţii acestuia. În ultimii 3 ani, departamentele de oncologie si cardiologie au colaborat mult mai strâns cu scopul de a trata aceste boli la nivel global, de a reduce riscul de operare înainte de operaţia de cancer, de a minimiza deteriorarea inimii cauzată de medicamentele de chimioterapie și pentru pre-diagnosticarea bolii şi detectarea efectelor radioterapiei. Multe bine-cunoscute centre americane de cancer, cum ar fi MD Anderson, Sloan Kettering, Vanderbilt, Clinica Celeveland, Harvard și Institutul European de Oncologie din Europa s-au activat în construcţia acestor departamente interdisciplinare în ultimii 2, 3 ani. Organizația Internațională Cardio-Oncologie a organizat al 4-lea Summit în luna noiembrie 2012. Una dintre cele mai importante produse al acestei organizații, care este constituit din centre de cancer majore stabilite în America și Europa, este documentaţia pregătită pentru tratamentul pacienţilor cu cancer şi probleme de inimă, Ghidul de Oncologie Medicală al Organizației Europeane, care oferă un model de tratament pentru aceşti pacienţi.

Deoarece spitalul nostru este un centru în care operaţiile de cancer sunt frecvente şi departamentul de oncologie medicală este extrem de activ, radioterapia este administrată cu succes de dispozitive avansate, iar hematologia, oncocardiologia și departamentele de transplant de măduvă osoasă lucrează în paralel cu tratamentul cancerului.

Cum funcţionează sistemul de la Anadolu Medical Center?

În trecut, tratamentele oncologice şi cardiologie au fost efectuate fără cooperarea celor două departamente. Însă, formându-se un singur departament de oncocardiologie, din ultimul trimestru al anului 2012 pacienţii au fost reconsultaţi ca tratamentele acestora să fie furnizate în condiții de siguranță și cu succes de către Departamentul de Oncocardiologie.

În această etapă, problema cea mai importantă este comunicarea strânsa între medicii oncologi şi cardiologi. În acest sens, în scopul de a detecta pacienţii cu risc și în conformitate cu planul de noi consultaţii pentru a asigura o bună comunicare, la Anadolu au loc nenumărate întâlniri interne de consiliu, schimb de date și vizite comune pentru pacienții internați la ambulatoriu. Fiecare pacient este evaluat individual atunci când este necesar. Pe lângă aceste activităţi, pacienții internați în secţia de oncocardiologie sunt urmăriţi îndeaproape, având în vedere eventuale complicaţii cardiace.

Departamentul Medici

 

Cazuri reale

Descoperă poveștile
altor pacienți
Video   Citește
 

Copyright © 2014
Anadolu Sağlık Merkezi
Toate drepturile rezervate

Developed by Infinit Solutions