Știri

Transplantul de celule stem hematopoietice – ce afecțiuni se pot trata?

transplantul de celule stem hematopoietice

Transplantul de celule stem hematopoietice este o procedură care presupune o perfuzie intravenoasă de celule stem proprii, pentru a restabili funcțiile organismului din punct de vedere hematopoietic. Această procedură este aplicată în principal pacienților a căror măduva osoasă este afectată sau al căror sistem imunitar a fost distrus.

Ce sunt celulele hemapoietice?

Celulele stem hematopoietice sunt celule stem care se găsesc în interiorul oaselor și care produc miliarde de celule noi în fiecare zi, pentru a ne proteja organismul și pentru a îl ajuta să lupte cu diferite afecțiuni. Prin hematopoieză, se produc și se multiplică celulele sanguine de la nivelul măduvei osoase. La nivel mondial se realizează aproximativ 50.000 de transplante de celule stem hematopoietice, iar Centrul Medical Anadolu este una dintre unitățile medicale de top în acest domeniu. Fie că vorbim despre transplant autolog (cu celule proprii) sau alogen (cu celule provenite de la donator compatibil), transplatul de celule stem hematopoietice reprezintă o șansă la viață pentru bolnavii care suferă de afecțiuni maligne și non-maligne.

transplantul de celule stem

Ce boli se pot trata prin transplantul de celule stem hematopoietice?

Prof. Dr. Zafer Gülbaș, specialist în medicină internă și hematologie la Centrul Medical Anadolu spune că s-au realizat peste 700 de intervenții de transplant de celule stem de la lansarea programului din anul 2010. Astfel, printre afecțiunile tratabile prin transplantul de celule stem hematopoietice se numără:

  • Leucemia mieloidă acută;
  • Limfomul Hodgkin și non-Hodgkin;
  • Leucemia cronică granulocitară;
  • Leucemia limfocitară cronică;
  • Leucemia mielomonocitară juvenilă.

Iar lista nu se oprește aici. Transplantul de celule stem hematopoietice reprezintă o opțiune și pentru pacienții ale căror celule stem sau al căror sistem imunitar a fost distrus de expuneri la doze mari de radiații și/sau chimioterapie, dar și de tulburări metabolice ereditare. În acest caz, cele mai des întâlnite afecțiuni sunt:

  • Anemia aplastică;
  • Sindromul Hurler;
  • Tulburări mielidisplazice;
  • Sindromul Wiskott-Aldrich.

Centrul de Transplant de Măduvă Osoasă a Centrului Medical Anadolu cuprinde: Clinica de Măduvă pentru Pacienții Externi, Clinica de Măduvă pentru Pacienții Interni, Laborator pentru determinarea tipului de Antigen Leucocitar Uman, Laborator de hemafereză, Laborator de criptoconservare și de procesare a celulor stem.

Prin trimiterea acestui formular, sunt de acord cu transmiterea, prelucrarea si stocarea datelor mele personale de catre Anadolu Medical Center si a colaboratorilor sai, in vederea procesarii cererii mele.
Call Now Button

Copyright © 2024
Anadolu Sağlık Merkezi
Toate drepturile rezervate

Developed by Infinit Solutions