Leziunile la nivelul capului dețin o importanță deosebită în ceea ce privește provocarea atât a pierderilor funcționale, cât și estetice în rândul traumelor generale ale corpului. Leziunile la nivelul capului și feței apar din multiple motive în viața de zi cu zi, de la simple accidente casnice până la accidente de circulație majore, de la leziuni sportive la leziuni cauzate de bătăi / altercatii.
Anatomia tridimensională mixtă a regiunii capului [incluzând aproape toate organele noastre de simț (văz, auz, gust, miros), inclusiv sistemul nervos central (creier, cerebel, partea superioară a măduvei spinării), porțiunile de la începutul sistemului respirator și sistemul digestiv (cavități bucale-nazale, faringe)], este o regiune care necesită ca intervențiile chirurgicale să fie efectuate de specialisti.
Deși leziunile din zona capului și feței sunt uneori izolate (singure), la 90% dintre pacienți există un alt traumatism aferent. La 40% dintre pacienți este raportată pierdere post-traumatică a cunoștinței. La o treime dintre pacienți sunt prezente leziuni la nivelul brațului-picior sau leziuni toracice.
Trebuie remarcat faptul că, din păcate, 8% dintre pacienții cu leziuni la nivelul capului și feței îşi pierd viața. Din acest motiv, după evaluarea pacienților cu leziuni la nivelul capului și feței, ordinea intervențiilor trebuie planificată în funcție de importanța medicală a acestora. În leziunile vitale, este necesar să se acorde prioritate procedurilor care vor salva viața pacientului, apoi să se efectueze procedurile care sunt de natură să provoace pierderi funcționale permanente în cazul întârzierii intervenției, iar procedurile menite să reducă pierderile estetice să fie efectuate ultimele. Deși ideala ar fi încercarea pe cât posibil a efectuării tuturor intervențiilor chirurgicale în același timp, uneori acest lucru nu poate fi realizat din motive medicale.
În cazul leziunilor cranio-faciale, fracturilor osoase și leziunilor țesuturilor moi (tăieturi faciale, tăieturi ale nervului facial, glandă salivară, canal salivar, canal lacrimal, pleoapă, buză, nas, leziuni ale urechii) acestea trebuie evaluate împreună. Oprirea sângerărilor existente și asigurarea căilor respiratorii sunt vitale pentru pacient. Pacienților le trebuie aplicată neapărat orteză şi aceasta nu trebuie îndepărtată decât după efectuarea tomografiei dacă aceasta a confirmat inexistența fracturilor.
La consultul pacienților care prezintă leziuni în zona capului şi feței trebuie evaluate zonele dureroase ale țesuturilor moi, zonele cu pierderi senzoriale, vederea dublă, asimetria facială și problemele de închidere a dinților. În plus, claritatea vizuală, examinarea orală și intranazală trebuie evaluate neapărat la fiecare pacient.
În zilele noastre, beneficiile tomografiilor simple recomandate pentru evaluarea structurilor osoase este un subiect controversat. O scanare tomografică computerizată detaliată a pacienților economisește atât timp, cât și bani. Datorită tomografiei computerizate, starea creierului și a oaselor feței poate fi dezvăluită în mod clar și, dacă este necesar, pregătirea intervenției chirurgicale poate fi făcută prin simularea procedurilor din mediul computerizat. În plus, datorită imaginilor tridimensionale obținute, este posibil să se ofere informații mai clare pacientului și rudelor acestora despre operația (operațiunile) planificată (e).
In zilele noastre, cel mai performant standard în tratarea fracturilor faciale îl reprezintă asigurarea fixării porțiunilor fracturate prin unirea acestora cu ajutorul unor plăci-șuruburi minuscule printr-o intervenție chirurgicală deschisă. În timp ce la pacienții adulți sunt preferate sisteme de plăci-șuruburi din titan la pacienții copii se preferă sisteme auto-absorbabile (care pot fi absorbite).
Deși există opțiuni de tratament închise (fără incizie la pacient) în cazuri speciale, cum ar fi fracturi nazale izolate și fracturi ale pomeților, dacă în timpul intervenției chirurgicale, apar îndoieli cu privire la succesul metodelor închise revenirea la metoda deschisă va fi neapărat în beneficiul pacientului.
La pacienții cărora fixările osoase le-au fost realizate corect, perioada postoperatorie este relativ nedureroasă. Pacienții se simt inconfortabil mai degrabă din cauza umflăturilor și vânătăilor, decât din cauza durerilor. Ambele simptome regresează spontan în decurs de o perioadă cuprinsă între o săptămână și zece zile după operație. La pacienții cu fracturi ale tuturor oaselor faciale sau fracturi ale oaselor maxilarului inferior și superior, poate fi necesară fixarea reciprocă a maxilarelor inferioare și superioare (fixarea dublă a maxilarului). Acești pacienți vor trebui hrăniți cu alimente semisolide moi pentru o perioadă de 2-6 săptămâni.
Paciențiilor cu fracturi nazale le poate fi aplicat un tampon nazal și o atelă de plastic pe nas timp de până la o săptămână.
Plăcile metalice și șuruburile utilizate pentru fixarea oaselor sunt fabricate din titan, care este un material compatibil cu corpul uman. Titanul nu se corodează în țesuturi și nu dăunează corpului uman. Deși pot fi îndepărtate după trecerea unei perioade de câteva luni, timp necesare pentru ca oasele fracturate să se contopească, de obicei pot fi lăsate pe oase fără a fi îndepărtate, deoarece procedura de îndepărtare necesită o a doua operație. Cu toate acestea, dacă ele cauzează pacienților dureri sau intoleranță la frig sau dacă sunt suficient de superficiale pentru a fi resimțite atunci când sunt atinse sub piele (în special în jurul ochilor), acestea sunt eliminate la cererea pacienților.
Deși implanturile de titan sunt compatibile cu RMN (deși nu se încălzesc și nu provoacă leziuni tisulare în timpul RMN-ului), acestea degradează calitatea imaginii. Din acest motiv, pacienții care au fixări osoase cu șuruburi cu placă de titan sunt obligați să fie supuși unui RMN-u indiferent de motiv și dacă calitatea imaginii nu este suficientă, este posibil să fie necesară îndepărtarea implanturilor.
Copyright © 2024
Anadolu Sağlık Merkezi
Toate drepturile rezervate
