01 mai 2026
Ce este ureea? Ureea scăzută și crescută
Proteinuria (pierderea de proteine prin urină) reprezintă situația în care rinichii nu își pot îndeplini pe deplin funcția de filtrare, iar proteine care ar trebui să rămână în sânge sunt eliminate odată cu urina. În literatura medicală, această afecțiune este denumită „proteinurie”. În condiții normale, urina conține doar cantități foarte mici de proteine; însă, dacă această cantitate crește, poate fi un semnal al unei probleme de sănătate. Această afecțiune, care poate apărea din cauze diferite, de la boli renale până la hipertensiune arterială, este de obicei observată în urma unor analize de urină de rutină. În fazele incipiente poate să nu dea simptome, dar, pe măsură ce avansează, pot apărea manifestări precum spumarea urinei, umflături și oboseală. Pierderea prelungită de proteine poate slăbi funcțiile renale și, dacă nu este tratată, poate cauza leziuni permanente. De aceea, diagnosticul corect și intervenția la timp au o importanță deosebită.
Proteinuria este eliminarea prin urină a unor cantități anormale de proteine din sânge, cauzată de deteriorarea filtrelor renale (glomeruli). Poate fi temporară (efort, stres) sau cronică, semn al unor boli precum diabetul, hipertensiunea sau glomerulonefrita. Se manifestă prin urină spumoasă, edeme și oboseală, iar tratamentul vizează boala de bază.
Proteinuria, cunoscută și ca „pierdere de proteine prin urină”, reprezintă situația în care, în timpul procesului de filtrare renală, proteinele care ar trebui să rămână în sânge sunt eliminate prin urină. Această afecțiune, denumită în limbaj medical „proteinurie”, este de obicei asociată cu deteriorarea structurilor de filtrare din rinichi, numite glomeruli. La o persoană sănătoasă, urina conține doar cantități foarte mici de proteine. Însă, dacă cantitatea de proteine eliminată zilnic prin urină depășește 150 mg, această situație este considerată anormală.
Proteinele, în special albumina, au un rol esențial în menținerea echilibrului lichidian al organismului, în funcționarea sistemului imunitar și în repararea țesuturilor. De aceea, pierderea unei cantități mari de proteine prin urină poate afecta nu doar sănătatea rinichilor, ci și starea generală de sănătate.
La unele persoane, proteinuria poate fi temporară și poate apărea în urma unui efort fizic intens, a unei boli febrile sau a stresului. Însă, dacă devine cronică, este necesară în mod obligatoriu investigarea cauzei și inițierea unui tratament adecvat. Pe măsură ce pierderea de proteine avansează, în organism pot apărea edeme, stare de slăbiciune și alte simptome sistemice.
Proteinuria poate evolua, de cele mai multe ori, fără simptome. Însă, pe măsură ce pierderea de proteine crește, pot apărea diverse manifestări. Aceste simptome sunt de obicei asociate cu deteriorarea funcțiilor renale și se pot manifesta astfel:
Deoarece simptomele se dezvoltă de obicei lent, este posibil ca proteinuria să nu fie observată până la efectuarea unui test de urină. De aceea, se recomandă efectuarea de controale regulate în special persoanelor din grupele de risc.
Proteinuria apare din cauza deteriorării structurilor renale responsabile de filtrare. În mod normal, rinichii filtrează moleculele mari, precum proteinele, și le rețin în organism; însă, dacă aceste filtre sunt afectate, proteinele pot trece în urină. Una dintre cele mai frecvente cauze o reprezintă bolile glomerulare. În aceste afecțiuni, glomerulii — unitățile de filtrare ale rinichiului — sunt afectați, iar pierderea de proteine începe.
Hipertensiunea arterială și diabetul zaharat, atunci când persistă pe termen lung, afectează, de asemenea, structura rinichilor. În timp ce hipertensiunea afectează structura vaselor de sânge, diabetul poate produce leziuni directe la nivelul glomerulilor. În ambele situații, nivelul de proteine din urină crește.
Pe lângă acestea, infecțiile de tract urinar, efortul fizic excesiv, stresul, sarcina și anumite medicamente pot provoca proteinurii temporare. În special la persoanele tinere se poate întâlni tipul de „proteinurie ortostatică”, care apare doar în timpul statului în picioare și este, de regulă, inofensivă.
Cauza proteinuriei diferă în funcție de faptul dacă este vorba despre o situație temporară sau despre o boală renală cronică. De aceea, pentru stabilirea planului de tratament, nu contează doar rezultatul unui singur test, ci și măsurătorile repetate și evaluarea bolilor de bază.
Tratamentul proteinuriei este stabilit în funcție de cauza de bază. Deoarece nu este o boală în sine, ci un simptom al unei alte probleme de sănătate, este necesară mai întâi identificarea acesteia. Procesul de tratament se concentrează, în cea mai mare parte, pe protejarea funcțiilor renale și reducerea pierderii de proteine.
La persoanele diabetice, controlul glicemiei reduce presiunea asupra rinichilor. De asemenea, menținerea tensiunii arteriale la niveluri optime poate încetini proteinuria. În acest scop, sunt preferate, în general, medicamentele din clasa inhibitorilor de enzimă de conversie a angiotensinei (IECA) sau blocanții receptorilor de angiotensină (BRA). Aceste medicamente reglează tensiunea arterială și, în același timp, protejează vasele de sânge din rinichi.
Starea generală de sănătate a pacientului influențează, de asemenea, tratamentul. Atunci când proteinuria atinge niveluri severe, este necesar suportul dietetic. În acest proces este important să se evite consumul excesiv de proteine, să se limiteze aportul de sare și să se asigure un consum adecvat de lichide. Dacă este necesar, se elaborează, cu sprijinul unui nutriționist, un program alimentar prietenos cu rinichii.
La unii pacienți pot fi identificate boli renale asociate sistemului imunitar. În aceste cazuri, pot fi utilizate corticosteroizi sau medicamente imunosupresoare. Procesul de tratament trebuie planificat individual pentru fiecare pacient, iar răspunsul la tratament trebuie urmărit prin teste efectuate la intervale stabilite.
Prezența proteinelor în urină indică, de cele mai multe ori, o problemă de sănătate legată de rinichi. Printre cele mai frecvente cauze se numără boala cronică de rinichi, sindromul nefrotic și glomerulonefrita. În aceste afecțiuni apare o deteriorare structurală la nivelul unităților de filtrare ale rinichiului, iar proteinele care în mod normal nu ar trebui să se regăsească în urină ajung în aceasta.
Nefropatia diabetică este o boală renală care se poate dezvolta la persoanele cu diabet de lungă durată, iar proteinuria este unul dintre primele sale semne. În mod similar, nefropatia hipertensivă, adică afectarea rinichilor cauzată de tensiunea arterială, poate provoca, de asemenea, apariția proteinelor în urină.
Pe lângă acestea, bolile autoimune (de exemplu, nefrita lupică), infecțiile, anumite tipuri de tumori și efectele secundare ale unor medicamente se pot număra printre cauzele de bază ale proteinuriei. La copii, uneori poate fi observată o proteinurie de scurtă durată după infecții trecătoare sau boli febrile.
Detectarea proteinelor în urină nu indică întotdeauna un tablou clinic grav. Totuși, dacă valorile sunt repetate sau constant ridicate, este obligatoriu să se efectueze o evaluare detaliată și investigații pentru posibile boli renale.
Pentru a reduce proteinuria, trebuie identificată mai întâi problema de sănătate care stă la baza acesteia și planificat un tratament corespunzător. Atunci când boala de bază este ținută sub control, proteinuria scade, în mare măsură, și ea. Următoarele metode pot sprijini acest proces în viața de zi cu zi:
Menținerea constantă a aderenței la tratament este cel mai important factor în controlul proteinuriei. Trebuie evitată automedicația, iar monitorizarea de către medic nu trebuie neglijată.
Proteinuria este eliminarea prin urină a unor proteine, precum albumina, care în mod normal ar trebui să rămână în sânge, din cauza deteriorării structurilor de filtrare ale rinichilor (glomerulii). Este considerată anormală atunci când depășește 150 mg pe zi.
Cele mai frecvente semne includ urină spumoasă, edeme la nivelul gleznelor, mâinilor sau pleoapelor, oboseală și stare de slăbiciune, modificarea culorii urinei, crampe musculare și, uneori, lipsa poftei de mâncare sau pierdere în greutate.
Printre cele mai frecvente cauze se numără bolile glomerulare, hipertensiunea arterială, diabetul zaharat (prin nefropatie diabetică), boala cronică de rinichi, sindromul nefrotic, glomerulonefrita și unele boli autoimune, precum nefrita lupică.
Nu întotdeauna — poate fi temporară, apărând după efort fizic intens, febră, stres sau sarcină. Însă, dacă valorile sunt repetate sau constant ridicate, este necesară o evaluare detaliată pentru identificarea unei posibile boli renale.
Tratamentul vizează boala de bază — de exemplu, controlul glicemiei și al tensiunii arteriale, medicamente precum inhibitorii de enzimă de conversie sau blocanții receptorilor de angiotensină, ajustarea dietei (reducerea proteinelor și a sării) și, în unele cazuri, corticosteroizi sau imunosupresoare.
Data ultimei actualizări: 08 mai 2026
Data publicării: 08 mai 2026
Nefrologie Pediatrică