08 mai 2026
Ce este proteinuria? Simptome și tratament
Pentru a-și susține funcțiile vitale, organismul uman descompune proteinele pentru a produce energie, generând în acest proces o serie de produse secundare. Ureea se numără printre principalele astfel de produse. Sintetizată în ficat și eliminată prin rinichi odată cu urina, ureea este un parametru biochimic important, care indică nivelul substanțelor reziduale din sânge. Această valoare, măsurată frecvent în analizele de sânge de rutină, oferă informații atât despre funcția renală, cât și despre echilibrul metabolic general. Totuși, creșterea nivelului de ureea peste valorile normale sau scăderea sa sub acestea poate fi semnul unor probleme de sănătate.
Ureea este un produs rezidual rezultat din metabolismul proteinelor, sintetizat în ficat și eliminat prin rinichi odată cu urina. Valoarea normală în sânge este de 7–20 mg/dL. Ureea crescută poate indica boli renale sau deshidratare, iar ureea scăzută poate semnala insuficiență hepatică sau aport proteic insuficient.
Ureea este o substanță reziduală, rezultată din metabolismul proteic al organismului și eliminată prin urină. Formată în ficat prin procesarea unor substanțe toxice precum amoniacul, ureea trece în sânge, este filtrată de rinichi și eliminată din organism. De aceea, nivelul ureei este un indicator biochimic important atât pentru evaluarea funcției hepatice, cât și a sănătății rinichilor. Aceste valori, indicate în analizele de sânge fie ca „azot ureic sanguin” (BUN – Blood Urea Nitrogen), fie direct ca „ureea”, sunt folosite pentru a analiza echilibrul proteic al organismului, starea de hidratare și funcțiile organelor.
Nivelurile de ureea care scad sub normal sau care cresc peste normal pot fi semnul unor probleme de sănătate grave. În special în cazuri precum bolile renale, deshidratarea, insuficiența hepatică și deficitul de proteine, se observă abateri semnificative ale acestor valori. De aceea, nivelul ureei nu este doar o simplă cifră, ci un indicator de sănătate important, care reflectă procese fiziologice serioase.
Deși valorile ureei pot prezenta mici diferențe de la un laborator la altul, valoarea normală a ureei din sângele unui adult sănătos se situează, în general, între 7 și 20 mg/dL. Această valoare poate fi influențată de factori precum vârsta, sexul, masa musculară, consumul zilnic de apă și aportul de proteine. La copii și la vârstnici, aceste limite pot fi ușor diferite.
În funcție de durata postului, de medicamentele folosite și de momentul efectuării testului, mici abateri pot fi considerate normale. Totuși, dacă valorile se situează mult în afara acestui interval, acest lucru poate fi un semnal de alarmă privind tulburări ale funcției renale sau probleme metabolice. Analizarea valorii ureei împreună cu alți parametri sanguini, precum creatinina, oferă rezultate mult mai precise.
Creșterea sau scăderea semnificativă a nivelului ureei poate duce la consecințe periculoase din punct de vedere medical. În special valorile de peste 40 mg/dL indică o posibilă scădere a capacității de filtrare a rinichilor și pot semnala o insuficiență renală acută sau cronică. Valorile de peste 60 mg/dL sugerează, de obicei, o boală renală avansată și necesită intervenție medicală.
O ureea excesiv de mare provoacă acumularea de substanțe toxice în sânge, ceea ce poate duce la confuzie, greață, stare de slăbiciune, crampe musculare și tulburări neurologice. Pe de altă parte, nici scăderea valorii ureei sub 5 mg/dL nu este normală și poate fi cauzată de insuficiență hepatică, aport scăzut de proteine sau supraîncărcare lichidiană. În ambele situații, este necesară o investigație amănunțită pentru a stabili gravitatea afecțiunii.
Ureea crescută (hiperuremia) reprezintă situația în care cantitatea de ureea din sânge depășește valorile normale. Aceasta este de obicei asociată cu o funcționare insuficientă a rinichilor sau cu o descompunere excesivă a proteinelor în organism. Nivelul ureei poate crește în special la persoanele deshidratate, la cele care urmează o dietă bogată în proteine sau la cele care folosesc diuretice.
De asemenea, hemoragiile gastrointestinale, arsurile, infecțiile, insuficiența cardiacă și anumite medicamente pot provoca, de asemenea, creșterea ureei. Deoarece provoacă acumularea de toxine în organism, pot apărea simptome precum slăbiciune, greață, lipsa poftei de mâncare, dificultăți de respirație și confuzie. În momentul stabilirii diagnosticului, trebuie identificată cauza subiacentă, iar tratamentul trebuie aplicat în funcție de aceasta.
Creșterea nivelului de ureea din sânge poate avea numeroase cauze diferite. Printre acestea, bolile renale ocupă primul loc, deoarece rinichii filtrează ureea și o elimină prin urină. Totuși, nu doar insuficiența renală, ci și alte cauze pot duce la hiperuremie:
Identificarea unor astfel de cauze este importantă pentru a orienta pacientul către tratamentul adecvat. În analizele de sânge, evaluarea trebuie făcută nu doar în funcție de ureea, ci și împreună cu nivelurile de creatinină și electroliți.
Tratamentul ureei crescute este stabilit în funcție de cauza subiacentă. În primul rând, trebuie identificată situația care provoacă această creștere, iar intervenția trebuie făcută în consecință. Iată principalele abordări de tratament:
Ureea scăzută (hipouremia) reprezintă situația în care cantitatea de ureea din sânge scade sub valorile normale. Această situație este, de obicei, asociată cu incapacitatea ficatului de a metaboliza suficient proteinele sau cu un aport insuficient de proteine în organism. Ureea scăzută apare, de regulă, nu atât din cauza bolilor renale, cât în situații precum insuficiența hepatică, malnutriția (deficitul nutrițional) sau supraîncărcarea lichidiană.
În bolile hepatice severe, amoniacul se acumulează în organism, iar producția de ureea scade. De asemenea, în anumite situații fiziologice, cum ar fi sarcina, poate apărea o ușoară scădere a valorilor ureei. Ureea scăzută are, de obicei, o evoluție silențioasă și capătă semnificație doar împreună cu alte teste. Totuși, dacă valorile rămân constant scăzute, trebuie reevaluate testele funcției hepatice și obiceiurile alimentare.
Scăderea cantității de ureea din sânge sub valorile normale poate fi cauzată de diverși factori fiziologici sau patologici. Una dintre cele mai frecvente cauze este aportul insuficient de proteine. În situațiile în care sursele de proteine sunt consumate în cantitate redusă sau în care persoana rămâne mult timp nemâncată, producția de ureea din organism scade. De asemenea, bolile hepatice reprezintă un factor important, deoarece producția de ureea are loc la nivelul ficatului.
În situații precum insuficiența hepatică, ciroza sau hepatita, nivelurile de ureea pot scădea semnificativ. În afară de aceasta, consumul excesiv de lichide sau hemodiluția produsă prin administrarea de lichide pe cale intravenoasă pot, de asemenea, reduce concentrația de ureea din sânge. Sarcina, în special în primul trimestru, poate provoca o scădere naturală a valorilor ureei. În cele din urmă, anumite boli metabolice rare pot afecta echilibrul de eliminare a azotului din organism, provocând niveluri scăzute de ureea. Cauza scăderii trebuie evaluată prin analize de sânge detaliate.
Tratamentul ureei scăzute trebuie planificat în funcție de cauza subiacentă. De regulă, ureea scăzută, luată separat, nu provoacă un simptom evident; însă devine semnificativă atunci când este evaluată împreună cu alte rezultate de laborator și semne clinice. Iată principalele abordări de tratament:
Valoarea normală a ureei la un adult sănătos este, în general, între 7 și 20 mg/dL, aceasta putând fi influențată de vârstă, sex, masă musculară, hidratare și aportul de proteine.
Valorile de peste 40 mg/dL pot indica o scădere a capacității de filtrare a rinichilor, iar cele de peste 60 mg/dL sugerează, de obicei, o boală renală avansată care necesită intervenție medicală.
Printre cauze se numără deshidratarea, consumul excesiv de proteine, scăderea funcțiilor renale, obstrucția căilor urinare, anumite medicamente precum diureticele, precum și hemoragiile interne sau distrucția tisulară.
Ureea scăzută poate fi cauzată de aportul insuficient de proteine, de boli hepatice precum insuficiența hepatică, ciroza sau hepatita, de supraîncărcarea lichidiană sau, în mod natural, de sarcină, în special în primul trimestru.
Tratamentul ureei crescute poate include suport lichidian, ajustarea dietei, revizuirea medicației și, în cazuri avansate, dializă, în timp ce ureea scăzută se tratează prin ajustarea alimentației, gestionarea bolilor hepatice și echilibrarea lichidelor, în funcție de cauza identificată.
Data ultimei actualizări: 01 mai 2026
Data publicării: 01 mai 2026
Nefrologie Pediatrică