Știri

Diagnosticul precoce mărește șansele de tratament în cancerele pediatrice

Când cancerele la copii sunt detectate devreme și evaluate cu atenție, acestea pot fi tratate cu o rată de vindecare mai mare decât cancerele la adulți.

Centrul Medical Anadolu
Specialist Hematologie și Oncologie Pediatrică
Prof. Dr. Savaş Kansoy

„În identificarea bolilor maligne (canceroase) și a altor tumori benigne (necanceroase), care pun viața în pericol, la copii și adolescenți, atât toate simptomele, cât și rezultatele examinării fizice trebuie evaluate cu atenție.”

„Potrivit statisticilor, unul din 1000 de adulți este diagnosticat cu cancer încă în copilărie. ”

Deși cancerul este frecvent întâlnit la adulți, se poate spune că în perioada copilăriei cancerul este mai puțin frecvent. Potrivit cifrelor, rata este de 14 la 100 de mii în populația sub 14 ani. Cu toate acestea, majoritatea cancerelor din copilărie au o rată de vindecare mai mare decât cancerele la adulți. Prof. Dr. Savaş Kansoy, Specialist Hematologie și Oncologie Pediatrică,  Prof. Dr. Zafer Küçükodacı, medic specialist patologie și specialistul în radio-oncologie Dr. Mehmet Doğu Canoğlu de la Centrul Medical Anadolu povestesc…

LEUCEMIA ESTE PE PRIMUL LOC!

Cele mai frecvente cancere la copii

Printre cele mai frecvente cancere infantile, leucemiile sunt pe primul loc (30-35%). tumorile sistemului nervos central ocupă locul al doilea (15-20%), urmate de limfoame (10-15%). Alte tipuri de cancer de pe listă sunt neuroblastomul (8-8,5%), tumorile osoase (8%), sarcoamele țesuturilor moi (6,5%) și tumora Wilm (6%).

ATENȚIE LA 5 SIMPTOME!!

  • Mici hemoragii petehiale de 1-2 mm diametru și/sau vânătăi mari sub formă de echimoză pe piele
  • Febră de origine necunoscută
  • Dureri osoase ce trezesc noaptea din somn
  • Masă la nivelul membrelor sau abdomenului
  • Mărirea ganglionilor limfatici

SUNT SIMPTOMELE DIFERITE DECÂT ADULȚI?

Simptome proeminente

Atât simptomele, cât și rezultatele examinării fizice (examenul fizic) sunt de mare importanță în identificarea bolilor maligne (canceroase) și a tumorilor benigne (necanceroase), ce reprezintă un pericol pentru viață la copii și adolescenți, Pe lângă simptomele clasice, orice semne sau simptome în curs și inexplicabile trebuie evaluate prin prisma cancerului și modificărilor precanceroase. De asemenea, trebuie  verificat dacă în anamneza pacientului există boli ereditare și infecții virale care cresc riscul de cancer. Printre simptomele cancerului observate la adulți, le putem enumera pe cele clasice, precum modificările metabolismului și vezicii urinare, scaun cu sânge, noduli la sâni sau tuse. Cu toate acestea, la copii tabloul este puțin diferit.

Simptome care duc la stabilirea diagnosticului de cancer la copii, sunt  simptome variabile și nespecifice, cum ar fi o masă abdominală, creșterea persistentă a ganglionilor limfatici, dureri osoase și articulare care trezesc din somn, tulburare neurologică, creșterea presiunii intracraniene, proptoză (protruzie a ochiului), leucocorie (opacifierea, culoarea alb-cenușie a ochiului), umflare unilaterală a genunchiului sau umărului, durere, sângerare vaginală. Conform statisticilor, se știe în 10% din cazurile cu febră prelungită de origine necunoscută este implicată o malignitate. Simptomele pot diferi în funcție de tipul de tumoră. De exemplu, în tumorile cerebrale apar simptome precum cefaleea cronică, voma, pierderea poftei de mâncare, tulburările de vedere, modificările de personalitate și comportamentale și chiar vărsături cu proiectil. Prin urmare, pentru a pune un diagnostic este importanta evaluarea împreună diversele semne.

EXAMENUL FIZIC ESTE IMPORTANT PENTRU CĂ…

O masă neobișnuită și inexplicabilă oriunde în organism este considerată malignă până când se dovedește contrariul. În acest sens, examinarea fizică atentă a pacientului și evaluarea meticuloasă a constatărilor sunt primii pași pentru un diagnostic corect. Având în vedere că un bun examen fizic și neurologic este cel mai bun mod de diagnostic la copiii cu tumoră cerebrală, iar o constatare neurologică poate fi stabilită la 95% dintre pacienți datorită unei examinări atente, putem înțelege mai bine importanța vitală a examenului fizic.

Întrucât anumite tipuri de cancer sunt mai frecvente la anumite grupe de vârstă, vârsta copilului devine un criteriu important în evaluarea istoricului bolii și examenul fizic. Unele tumori pot fi observate în primii ani de viață (neuroblastoame și alte tumori embrionare), altele în perioada de sugar și de copil mic (tumori embrionare și intraabdominale). Unele leucemii și limfoame, și chiar tumori cerebrale, sunt mai frecvente anii învățământului preșcolar și primar. În adolescență mai frecvente sunt tumorile osoase sau tumorile de țesut conjunctiv.

PRIMUL OBIECTIV: DIAGNOSTICUL DEFINITIV

Cum se pune diagnosticul definitiv?

Atunci când la examenul fizic este suspectată o boală malignă, diagnosticul imediat și determinarea prevalenței acesteia este, desigur, primul obiectiv. După ce se pune diagnosticul preliminar în funcție de vârsta pacientului, simptome și localizarea masei, se efectuează investigații suplimentare și se prelevează o biopsie din leziune.

În timp ce radiografiile simple, ultrasonografia (USG), tomografia computerizată (CT), imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) și CT PET sunt utilizate pentru imagistică, markerii tumorali sunt, de asemenea, indicii importante în diagnosticul cancerului.

În astfel de cazuri suspecte, viteza de sedimentare a sângelui poate fi ridicată împreună cu LDH, care este, de asemenea, un marker tumoral. Alți determinanți specifici bolii pot fi enumerați ca NSE, CPK, feritină, VMA/HVA, AFP, betaHCG. De asemenea, poate fi posibilă diagnosticarea prin detectarea celulelor maligne în lichidul colectat între membranele pleurale din plămâni și/sau membranele pericardice din inimă.

În plus, aspirația (CIA) și/sau biopsia (IB)  măduvei osoase pot fi necesare pentru diagnostic și stadializare. În unele cazuri speciale, poate fi efectuată examinarea lichidului cefalorahidian.

Dacă tabloul clinic al pacientului și rezultatele examenelor de laborator și imagistice dezvăluie posibilitatea apariției unui cancer, este necesar să se decidă asupra alegerii celei mai rapide și mai fiabile metode, care va oferi diagnosticul patologic. Înainte de a lua orice țesut pentru diagnosticul patologic, oncologul pediatru, chirurgul relevant și specialistul în patologie ar trebui să se întrunească și să decidă asupra locului biopsiei, cantității necesare de țesut și probei care urmează să fie prelevată. Atunci când se evaluează un copil cu suspiciune de cancer, este important ca toate planurile de diagnosticare, examinări și timpul estimat pentru finalizarea diagnosticului să fie explicate în mod corespunzător familiei și, dacă este cazul, copilului.

Centrul Medical Anadolu
Specialist patologie
Prof. Dr. Zafer Küçükodacı

„Testele moleculare au reprezentat cea mai mare dezvoltare în practica patologiei din ultimii ani pentru diagnosticul cancerului și identificarea pacienților potriviți pentru terapii țintite.”

TESTE MOLECULARE INOVATOARE

Care este procesul de diagnostic patologic?

În cazul tumorilor la copii, la fel ca și la adulți, diagnosticul definitiv de cancer se face prin biopsie. Ca și în cazul afecțiunilor maligne hematologice, care se observă frecvent în special în copilărie, biopsia țesutului și probele citologice pot fi examinate împreună. De exemplu, este important să se evalueze împreună biopsiile de măduvă osoasă și probele citologice preparate din aspirație în diagnosticul de leucemie/limfom.

Atât în ​​cancerele hematologice, cât și în cele ale sistemului nervos central și ale țesuturilor moi, care sunt frecvente în copilărie, diagnosticul, clasificarea și determinarea corectă a opțiunilor de tratament se realizează frecvent prin metode moleculare.

Hibridizare fluorescentă in situ (FISH), reacție în lanț a polimerazei (PCR), metode de analiză a secvenței (Secvențierea Sanger și secvențiere de nouă generație (NGS) se numără printre metodele moleculare utilizate pentru a determina diagnosticul, prognosticul și tratamentul patologiei. Pentru a decide care sau pe care dintre ele să le folosiți; numeroși factori, cum ar fi mărimea tumorii, numărul de gene țintă care trebuie luate în considerare pentru diagnostic sau tratament, așteptările clinice și costul, ar trebui evaluați împreună.

Examenul patologic al biopsiei din țesutul tumoral începe cu evaluarea morfologică. Spectrul de diagnostic diferenţial determinat morfologic este susţinut de histochimie şi coloraţie imunohistochimică. Cu toate acestea, diagnosticul definitiv al multor tumori din copilărie se face cu adăugarea de teste moleculare. În ultimii ani, testele moleculare au reprezentat cea mai mare evoluție în practica patologiei pentru diagnosticul cancerului și identificarea pacienților potriviți pentru terapii țintite la pacienții diagnosticați. În timp ce hibridizarea in situ și metodele bazate pe PCR au adus multe inovații, multe analize de gene pot fi efectuate simultan cu NGS, care a început că fie utilizată în ultimii ani.

În cazurile în care caracteristicile morfologice și imunohistochimice sunt suficiente pentru diagnostic, acesta se face în termen de 1 zi. Rezultatele testelor moleculare pentru diagnostic și tratament se obțin între 1 zi (testele pe baza FISH și PCR) și 1 săptămână (NGS), în funcție de metoda de utilizat și de numărul de modificări moleculare de examinat.

TOTUL PENTRU SĂNĂTATEA LOR!

2 aspecte critice de luat în considerare la copiii diagnosticați cu cancer

  • IZOLARE. Ei trebuie izolați în timpul chimioterapiei intensive de inducție și a proceselor operaționale. O atenție deosebită trebuie acordată protecției împotriva infecțiilor și trebuie ținuți departe de mediile aglomerate și transportul public. Este posibil ca pacientul să se plimbe în spații deschise și în medii neaglomerate și deschise, folosind o mască în timpul perioadei tratamentului de întreținere după cursuri intensive de chimioterapie.
  • SOMMNUL ȘI NUTRIȚIA. Ca în toate cazurile, un somn de calitate în medii liniștite, un conținut adecvat de proteine ​​și o alimentație regulată în conformitate cu igiena, ar trebui să asigure o rezistență mai puternică atât la infecții, cât și la aplicațiile de chimioterapie.

TRATAMENT DIFERIT PENTRU FIECARE TIP DE CANCER

Cum sunt tratate cancerele pediatrice?

Deoarece cancerele din copilărie au origini și caracteristici diferite, metodele de tratament și medicamentele sunt, de asemenea, diferite. Tratamentele de chimioterapie pot dura în medie 1-2 ani. În leucemia limfoblastică acută, se aplică în general radioterapia profilactică craniană pe lângă chimioterapie. În unele tipuri de leucemie (AML și LMC), se folosește și tratamentul chimioterapic. În tumorile solide se urmărește îndepărtarea completă a masei prin metoda chirurgicală cât mai curând posibil și/sau în perioada corespunzătoare, în timp ce se poate aplica și chimioterapia și radioterapia.

Când evaluăm efectele secundare ale tratamentului, putem spune că greața și vărsăturile din timpul curelor sunt simptomele care deranjează cel mai mult pacientul. Astăzi, totuși, este posibilă prevenirea acestui lucru în mare măsură cu medicamentele preventive eficiente. Pe lângă acestea, deoarece simțul gustului și al mirosului se pot schimba, pierderea poftei de mâncare poate fi, de asemenea, o problemă. După aplicațiile de chimioterapie, dificultățile de înghițire și problemele de nutriție din cauza rănilor bucale și din gât, pe care le numim mucozită, arată o îmbunătățire rapidă odată cu creșterea globulelor albe din sânge. Cu tratamentele actuale, această perioadă poate fi depășită în cel mai ușor mod posibil.

COPIIII POT CONTINUA SĂ FRECVENTEZE ŞCOALA

Astăzi, multe clinici de hematologie și oncologie pediatrică includ școli primare, care beneficiază de sprijinul profesorilor din cadrul Ministerului Educației Naționale. În aceste școli, copiii își continuă educația echivalentă cu propriile clase și pot trece oficial în clasa următoare. Astfel, socializarea copiilor nu este întreruptă. După încheierea tratamentelor intensive de inducție, este, de asemenea, posibil să primiți educație specială formală la domiciliu în zilele în care sunt începute tratamentele de întreținere. Copiii al căror tratament a fost finalizat, în viitor își pot continua educația în sala de clasă normală a școlii cu atenție, conform deciziei medicului.

Centrul Medical Anadolu
Specialist radio-oncologie
Dr. Mehmet Doğu Canoğlu

„În radioterapie, este posibil să se minimizeze posibilitatea  apariției reacțiilor adverse prin selectarea corectă a dispozitivului, planificarea corectă și urmărirea atentă în timpul tratamentului.”

RADIOTERAPIA ESTE UTILIZATĂ?

Radioterapia este, de asemenea, utilizată ca parte a tratamentului multidisciplinar al tumorilor din copilărie. Cu tehnologiile avansate de astăzi precum Cyberknife M6, Varian Edge Linear Accelerator și Accuray Radixact (Tomoterapia) și inovațiile din domeniul medical, radioterapia este administrată țesutului bolnav la copii în cel mai precis și mai adecvat mod. Deoarece majoritatea pacienților au sub 5 ani, anestezia este utilizată în timpul proceselor de pregătire și tratament. În plus, pentru fixarea pacientului pot fi utilizate uneori materiale termoplastice (mască pentru cap, mască pentru gât) sau ansambluri de saltea cu vid.

În timp ce doza totală planificată a fi administrată în radioterapie este împărțită în ședințe pentru a reduce cât mai mult posibil efectele secundare, se aplică de obicei ca o ședință pe zi, cinci zile pe săptămână, iar pacientul se odihnește în weekend. Astfel, celulelor normale li se oferă posibilitatea de recuperare. Deși efectele secundare sunt în cea mai mare parte legate de zona tratată, majoritatea pacienților nu au aproape niciun efect secundar. Este posibil să se minimizeze posibilitatea apariției reacțiilor adverse prin selectarea corectă a dispozitivului, planificarea corectă și urmărirea atentă în timpul tratamentului.

Prin trimiterea acestui formular, sunt de acord cu transmiterea, prelucrarea si stocarea datelor mele personale de catre Anadolu Medical Center si a colaboratorilor sai, in vederea procesarii cererii mele.
Call Now Button

Copyright © 2024
Anadolu Sağlık Merkezi
Toate drepturile rezervate

Developed by Infinit Solutions