Patient cases

Cazuri reale

Grigore P.

Oncologie
Country: Romania

Grigore P.

În decembrie 2009 am constatat că am culoarea pielii schimbată în galben. La fel îmi erau şi ochii şi toată faţa, aşa că m-am internat la un spital din Bucuresti. Aici s-a constat că am icter mecanic, generat de o tumoră, posibil malignă, de circa 2 centimetri, care a obstrucţionat canalul coledoc (canalul de eliminare a bilei). La Bucureşti, medicii mi-au introdus pe canalul cu probleme un stent şi apoi dupa o saptamana de spitalizare am fost externat. Problemele de sănătatea au continuat, însă. Plin de speranţă, m-am internat la Constanţa unde, în ianuarie 2010, medicii au decis să ma opereze. Operatia s-a realizat ,constatându-se ca aveam pancreatită acută. Mi-au spus că nu pot face mai mult şi mi-au recomandat să mai aştept până îmi revin. Nu m-am resemnat şi am decis să încerc să ma tratez în Austria. Aici mi-au spus direct să vor să mă opereze, să scoată tumora de pe canalul coledoc. Nu le-a păsat că avea pancreatită şi nici măcar nu m-au diagnosticat cu aşa ceva. De fapt, nu mi-au spus concret ce am, aşa că mi-a fost teamă şi am refuzat să mă mai las tăiat degeaba încă o dată. In acest timp am aflat de un spital din Turcia.I-am contactat telefonic si le-am trimis analizele medicale facute in Romania si Austria. Dupa doua zile am fost contactat de personalul spitalului si planificat pentru prima vizita medicala. În urma investigaţiilor s-a confirmat natura canceroasă a tumorei, medicii din acest spital propunându-mi operarea ei. Aici încă de la prima investigaţie făcută, doctorii mi s-au părut mai serioşi, mai preocupaţi de starea mea, aşa că am decis să mă tratez la Istanbul. Operatia a decurs foarte bine si a constat in eliminarea colecistului,duodenului,o parte din stomac si intestinul subtire si coada pancreasului,inclusiv vecinatatile canalului coledoc. Au urmau si 5 sedinte de citostatice. După 5 zile de spitalizare, am fost externat şi, imediat ce am ajuns acasă, mi-am reluat activitatea. In fiecare an am fost la control medical si de fiecare data medicul specialist mi-a spus ca sunt foarte bine ,in sensul ca am scapat de cancer. In timpul spitalizarii am constat o grija deosebita pentru pacienti din partea medicilor si personalului,fapt mai rar intalnit in spitalele din Romania. Dovada faptul ca in scurt timp am fost pus pe picioare si in prezent ma simt foarte bine.

 

Cazuri reale

Descoperă poveștile
altor pacienți
Video   Citește
 
Call Now Button

Copyright © 2024
Anadolu Sağlık Merkezi
Toate drepturile rezervate

Developed by Infinit Solutions