Știri

Ce presupune transplantul de măduvă osoasă

de Zafer Gülbaş, Prof. Dr. în Medicină Internă şi Hematologie

Un transplant de măduvă osoasă reprezintă o procedură de înlocuire a măduvei osoase distruse cu celule stem sănătoase. Măduva osoasă reprezintă țesutul cel mai moale din structura oaselor. Celulele stem sunt acele celule imature din măduva osoasă ce dau naștere tuturor celulelor sângelui.

Celulele stem hematopoietice se pot diviza pentru a genera mai multe celule stem hematopoietice sau se pot dezvolta pentru a crea “celulele roşii sanguine” – eritrocitele, “celulele albe sanguine” – leucocitele şi trombocitele care alcătuiesc circulaţia sanguină. Majoritatea celulelor stem hematopoietice se regăsesc în măduva osoasă, însă există urme şi în cordonul ombilical şi în sânge.

Medicii vor folosi cel mai adesea celule stem care sunt cât mai apropiate posibil de cele ale pacientului. Aceasta se face pentru a minimaliza eventualele efecte secundare. Oamenii au diferite lanţuri proteice pe suprafeţele celulelor, denumite antigen leucocitar uman (HLA). Aceste lanţuri proteice sunt definite folosind un test de sânge numit tipizare HLA.

Care sunt cele trei tipuri de transplant de măduvă osoasă?

Transplantul autolog: Transplant din propriile celule stem ale pacientului.
Transplantul singen: Transplant prin preluarea celulelor stem de la gemeni identici.
Transplantul alogen: Transplant prin preluarea celulelor stem de la fraţi/surori sau părinţi. Poate fi folosit şi un donator neînrudit, dacă este compatibil.

Care sunt bolile care se pot trata cu ajutorul transplantului de măduvă osoasă?

Leucemia mieloblastică acută
Leucemia limfoblastică acută
Limfomul Non-Hodgkin
Limfomul Hodgkin
Mielom multiplu
Sindromul mielodisplazic
Leucemia mielocitară cronică
Leucemia limfocitică cronică
Anemia aplastică
Hemoglobinuria nocturnă paroxismală
Amiloidoza primară
Cancer solid: cancer testicular, sarcomul Ewing
Boli ereditare: Sickle-cell anemia (SCA)
Boli autoimune (scleroderma, lupus, artrită reumatoidă, scleroza multiplă).

Care sunt criteriile de eligibilitate pentru transplant?

Persoanele mai tinere, cele care sunt în faza incipientă a bolii sau cele care nu au urmat deja și alte tratament care nu au funcționat, prezintă întâietate. Unele centre de transplant stabilesc limite de vârstă. De exemplu, este posibil ca acestea să nu permită transplanturi alogene pentru persoanele cu vârsta peste 50 ani sau transplanturi autologe pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani. Unele persoane ar putea să nu fie eligibile pentru transplant dacă au alte probleme majore de sănătate, cum ar fi probleme cardiovasculare, probleme pulmonare, afecțiuni hepatice sau renale.

Ce condiţii trebuie să îndeplinească pacientul pentru a face un transplant de măduvă osoasă?

Transplantul de măduvă osoasă presupune mai multe etape. Mai întâi de toate, medicul va identifica diagnosticul, iar dacă afecţiunea se numără printre cele enumerate mai sus şi este tratată până în punctul în care chimioterapia şi/ sau radioterapia duc la exterminarea completă sau parţială a celulelor măduvei osoase, se va merge la pasul următor.
În prima cerere de transplant, pacienţii candidaţi sunt rugaţi să furnizeze toate rapoartele medicale, rezultatele de laborator, rapoartele de screening şi patologice. În stadiul următor, pacienţii vor fi rugaţi să furnizeze istoria detaliată a bolii, care este urmată de o examinare fizică avansată. Decizia pentru transplant este dată după ce specialiştii evaluează beneficiile rezultate în urma tratamentului. Prelevarea celulelor stem din măduva osoasă se face, de obicei, folosind anestezie generală și se va folosi un ac pentru a se extrage măduva necesară.

Specialistul în transplanturi va informa pacientul cu privire la eventualele complicații, rata de succes şi rezultatele pe termen lung. Rezultatul evaluării clinicii va constitui baza transplantului. Pacientul va trebui să semneze un formular de consimţământ prin care este de acord cu operaţia. Procesul va demara cu testele de pregătire.

În anumite situații se pot administra factori de creștere înainte și după un transplant de celule stem. Factorii de creștere reprezintă substanțele naturale care fac ca măduva osoasă să producă mai multe tulpini și celule sangvine. După injectarea factorilor de creștere, se vor efectua teste de sânge timp de câteva zile pentru a vedea dacă în sânge există suficiente celule stem. Când există suficiente celule, acestea pot fi recoltate.

Celulele stem hematopoietice – un potențial terapeutic deosebit

Celulele stem hematopoietice au un potențial terapeutic deosebit, deoarece asigură formarea celulelor adulte ale sângelui: hematii, leucocite (inclusiv limfocite B și limfocite T), trombocite. Celulele stem hematopoietice sunt folosite în special, la tratamentul unor boli grave precum leucemii acute și cronice, disfuncții ale măduvei osoase, cancere limfatice, defecte în sinteza hemoglobinei, anemii, tulburări de coagulare a sângelui, boli congenitale, boli ale sistemului imunitar, tumori solide, precum și boli metabolice ereditare.

Centrul de Transplant de Măduvă Osoasă de la Centrul Medical Anadolu realizează transplante autologe și alogenice, oferind o îngrijire medicală de cea mai bună calitate pentru pacienți cu ajutorul unor profesioniști specializați în afecțiuni și terapii specifice. Ne angajăm să oferim servicii unice prin profesionalismul, grija și responsabilitatea personalului nostru medical, prin echipamentele și facilitățile ultramoderne pe care le punem zilnic la dispoziția fiecăruia. Obiectivul nostru este să îmbunătățim calitatea vieții fiecărui pacient care ne trece pragul. Fiecare pacient este tratat cu o dedicare maximă de către o echipă formată din experţi în medicină, iar tehnologia de ultimă generaţie este oferită într-un mediu prietenos.

Afilierea Centrului la Johns Hopkins Medicine USA poziționează Centrul Medical Anadolu la nivelul celor mai bune spitale din lume. Această afiliere oferă acces continuu la cele mai noi inovații și tehnologii de ultimă generație din domeniul medical cu suportul unei echipe de medici dedicați și de un înalt profesionalism. În plus, medicii specialiști de la Centrul Medical Anadolu sunt permanent în legătură cu specialiștii de la Johns Hopkins Medicine pentru a doua opinie medicală și pot realiza teleconferințe cu aceștia în vederea schimbului de experiență.

Centrul Medical Anadolu

Prin trimiterea acestui formular, sunt de acord cu transmiterea, prelucrarea si stocarea datelor mele personale de catre Anadolu Medical Center si a colaboratorilor sai, in vederea procesarii cererii mele.
Call Now Button

Copyright © 2024
Anadolu Sağlık Merkezi
Toate drepturile rezervate

Developed by Infinit Solutions