22 august 2023
9 Căi de a preveni gândirea negativă
Cuprins
Mazohismul este un tipar de comportament și de gândire în care persoana resimte plăcere din suferință, umilire, control sau pedeapsă emoțională ori fizică din partea altcuiva. Poate rămâne limitat la nivelul fanteziei sau poate deveni suficient de intens încât să afecteze relațiile, viața socială și sănătatea mintală a persoanei. Este evaluat clinic în funcție de gradul de control pe care persoana îl are asupra comportamentului, de eventualele prejudicii și de păstrarea cadrului consimțământului.
Mazohismul este un tipar comportamental și psihologic în care persoana resimte plăcere sau confort emoțional din durere, umilire, control sau pedeapsă. Nu este întotdeauna de natură sexuală — poate reflecta nevoi emoționale precum eliberarea de vinovăție sau senzația de siguranță sub autoritatea altcuiva. Poate rămâne la nivel de fantezie sau poate afecta relațiile și sănătatea mintală.
Mazohismul este definit ca un tipar de comportament și de gândire în care persoana are tendința de a resimți plăcere din faptul de a suferi, de a fi disprețuită, controlată sau pedepsită emoțional ori fizic. Această situație poate cuprinde nu doar durerea fizică, ci și rănirea psihologică. Tendințele mazohiste pot rămâne uneori limitate la nivelul fanteziei, iar alteori pot fi suficient de intense încât să afecteze relațiile persoanei, viața socială și sănătatea mintală.
„Mazohist” este termenul care descrie o persoană ce stabilește o legătură de plăcere psihologică sau fizică cu suferința sau umilirea. Această plăcere nu are întotdeauna conotație sexuală. La unele persoane, este legată de nevoi emoționale precum eliberarea de sentimentul de vinovăție, trăirea confortului pierderii controlului sau senzația de siguranță sub autoritatea altcuiva. Mazohismul conține uneori o dinamică complexă, provenită din experiențele din copilărie ale persoanei, din modul în care aceasta stabilește relații sau din percepția pe care o are despre sine. Persoana nu evaluează întotdeauna aceste tendințe la nivel conștient. Uneori, aceste tipare de comportament apar ca un mod de relaționare învățat și devenit automat. În evaluarea clinică a mazohismului, criteriile de bază sunt dacă respectivul comportament se află sub controlul persoanei, dacă provoacă prejudicii și dacă este păstrat cadrul consimțământului.
Simptomele mazohismului se pot manifesta la nivel psihologic, comportamental și emoțional. La unele persoane, simptomele sunt evidente și grupate. La altele, pot apărea indirect, împletite cu relațiile sociale, și într-un mod ascuns. Simptomele nu au aceeași intensitate la fiecare persoană, iar prezența unei tendințe mazohiste nu înseamnă neapărat existența unei afecțiuni.
Simptomele frecvente ale mazohismului sunt următoarele:
Mazohismul poate fi clasificat în funcție de baze psihologice și comportamentale diferite. Fiecare tip presupune motivații diferite și oferă indicii importante pentru înțelegerea a ceea ce urmărește persoana să obțină din această experiență.
Tipurile de mazohism sunt enumerate mai jos:
Apare prin interacțiunea unor factori psihologici, de mediu, de dezvoltare și, în unele cazuri, biologici. Faptul că, în copilărie, pedeapsa este oferită împreună cu iubirea poate duce, în mintea persoanei, la formarea unei legături între „durere” și „iubire”. Stima de sine scăzută, sentimentul de lipsă de valoare, relațiile traumatizante, neglijarea emoțională și atitudinile parentale critice pot sta la baza comportamentelor mazohiste. Pentru unele persoane, a suferi înseamnă a ceda controlul, iar acest lucru le poate reduce temporar anxietatea. Unele teorii psihodinamice susțin că mazohismul apare atunci când furia reprimată este îndreptată de persoană către propria sa persoană. Procesul de învățare socială este, de asemenea, important. Persoana poate repeta acest model în familie, în relațiile timpurii sau în alegerea partenerului romantic.
Mazohismul nu este specific unei anumite vârste, unui gen sau unui grup socio-economic. Poate apărea la persoane diferite, în legătură cu experiențe de viață diferite.
Persoanele la care tendințele mazohiste apar mai frecvent:
Dinamicile relaționale de dependență și tiparele de relație care romantizează durerea alături de afecțiune pot întări aceste tendințe.
Tratamentul mazohismului include procese de psihoterapie ce evaluează motivația persoanei, nivelul de conștientizare și tiparele de comportament. Scopul tratamentului nu este eliminarea completă a tendinței, ci recâștigarea de către persoană a controlului asupra propriilor alegeri. Prin metodele terapiei cognitiv-comportamentale, persoana învață să pună sub semnul întrebării legătura de gândire dintre durere și plăcere. Terapia schemelor cognitive ajută la reorganizarea stilurilor timpurii de a face față dificultăților. În mazohismul apărut în urma unei traume, pot fi preferate abordări precum EMDR. Pe parcursul tratamentului, este important să se dezvolte abilitatea de a stabili limite, să se consolideze sentimentul valorii de sine și să se învețe modele relaționale sănătoase. Tratamentul medicamentos nu este, prin el însuși, o soluție, dar poate fi folosit ca sprijin dacă sunt prezente anxietate, depresie sau gânduri obsesive.
Mazohismul și sadismul sunt tendințe diferite din punctul de vedere al modului de a resimți plăcere și al rolurilor din cadrul relației.
Nu întotdeauna. Dacă persistă în cadrul consimțământului și fără a afecta calitatea vieții persoanei, este posibil să nu necesite un diagnostic clinic. Dacă ajunge la o dimensiune dăunătoare, poate fi necesar sprijin profesional.
Da. Poate apărea în urma unor traume, a unor experiențe relaționale sau a unor tipare de comportament învățate.
Nu există dovezi certe ale unei transmiteri genetice. Însă faptul că unele trăsături de personalitate au o bază genetică poate influența această tendință.
Deoarece legătura dintre durere și iubire poate fi asociată, la nivel inconștient, cu sentimentul de siguranță. Acest ciclu poate fi rezolvat prin terapie.
Tiparele de comportament se pot transforma complet. Însă acest proces depinde de persoană, de continuitate și de motivație.
Nu întotdeauna. Dacă tendința persistă în cadrul consimțământului și fără a afecta calitatea vieții persoanei, este posibil să nu necesite un diagnostic clinic. Dacă ajunge la o dimensiune dăunătoare, poate fi necesar sprijin profesional.
Da, poate apărea în urma unor traume, a unor experiențe relaționale sau a unor tipare de comportament învățate.
Nu există dovezi certe ale unei transmiteri genetice, dar faptul că unele trăsături de personalitate au o bază genetică poate influența această tendință.
Deoarece legătura dintre durere și iubire poate fi asociată, la nivel inconștient, cu sentimentul de siguranță. Acest ciclu poate fi rezolvat prin terapie.
Tiparele de comportament se pot transforma complet, însă acest proces depinde de persoană, de continuitate și de motivație.
Centrul Medical Anadolu
Comitetul de Publicații
Ați găsit acest conținut util?
Mulțumim pentru feedback!
Psihologie
Psihologie
Toate domeniile de interes ale secției