Ce este avortul spontan? Simptome și cauze

Avortul spontan se numără printre cele mai importante complicații care pot apărea în timpul sarcinii. Din punct de vedere medical, este definit drept avort spontan (spontan abortus). Înseamnă pierderea fătului înainte de săptămâna 20 de sarcină, într-un stadiu în care acesta nu ar putea supraviețui în afara uterului. Apare, de obicei, în primul trimestru. Se poate dezvolta din diverse cauze. O parte importantă dintre femei se pot confrunta cu riscul de avort spontan la un moment dat în viață. Unele cazuri se pot transforma în avorturi spontane recurente.

Avortul spontan reprezintă pierderea sarcinii înainte de săptămâna 20, atunci când fătul nu poate supraviețui în afara uterului. Apare cel mai frecvent în primul trimestru și poate avea cauze genetice, hormonale, anatomice, imunologice sau infecțioase. Multe femei se confruntă cu acest risc cel puțin o dată în viață, iar unele cazuri pot deveni recurente.

Ce este avortul spontan?

Este situația în care embrionul sau fătul este eliminat din uterul mamei înainte de săptămâna 20 de sarcină. De cele mai multe ori, acest lucru se întâmplă ca un proces natural al organismului, din cauza unor anomalii în structura genetică a embrionului. O mare parte dintre cazurile de avort spontan au loc în primele 12 săptămâni. De cele mai multe ori, este o situație care nu poate fi prevenită. Din punct de vedere biologic, avortul spontan este considerat o pierdere care apare atunci când sarcina nu poate continua în mod sănătos. Se poate produce din cauze diferite. Uneori se poate finaliza fără ca femeia să își dea măcar seama. Avorturile spontane sunt clasificate în literatura medicală în diverse categorii.

Care sunt tipurile de avort spontan?

Fiecare tip de avort spontan poate prezenta simptome diferite. În funcție de simptome, metodele de tratament pot varia. Unele avorturi spontane nu necesită intervenție, în timp ce altele trebuie tratate prin metode medicale sau chirurgicale. O mare parte dintre cazuri sunt întâlnite în primele trei luni de sarcină, dar avortul spontan poate avea loc și în săptămânile ulterioare. Tipurile de avort spontan pot fi enumerate astfel:

• Amenințare de avort (iminent): tip de avort spontan întâlnit în stadiile incipiente ale sarcinii, manifestat prin sângerare ușoară și crampe. Colul uterin este închis, iar sarcina continuă. În acest caz, viitoarei mame i se recomandă repaus. Se pot administra unele tratamente hormonale de susținere.
• Avort iminent (inevitabil): sângerarea se intensifică, iar colul uterin începe să se dilate. În acest caz, avortul spontan devine inevitabil, iar sarcina se pierde. Durerea și contracțiile pot fi intense. Este necesar sprijin medical.
• Avort incomplet: procesul de avort spontan a început, dar materialul de sarcină din uter nu a fost eliminat complet. Apar sângerări intense și contracții uterine. Poate fi necesară intervenție medicală sau chirurgicală.
• Avort complet: toate țesuturile aferente sarcinii au fost eliminate complet din uter. De obicei, nu mai este necesară nicio intervenție suplimentară. Totuși, controlul medical este obligatoriu, din cauza riscului de sângerare și infecție.
• Avort reținut (missed abortion): fătul și-a oprit dezvoltarea în uterul mamei, dar organismul nu a inițiat procesul de eliminare. Este de obicei observat în timpul unei ecografii de rutină. Sarcina este întreruptă prin metode medicale sau chirurgicale.
• Avort spontan recurent (habitual): situație întâlnită la femeile care au pierdut trei sau mai multe sarcini consecutive. Pot fi implicați factori genetici, hormonali, imunologici și anatomici. Necesită o evaluare medicală amănunțită.
• Avort septic (infectat): tip de avort spontan care apare în urma unei infecții la nivelul uterului. Se manifestă prin febră ridicată, secreții vaginale urât mirositoare și dureri abdominale severe. Necesită intervenție medicală de urgență, altfel poate duce la complicații grave.

Care sunt simptomele avortului spontan?

Printre cele mai frecvente simptome se numără sângerarea vaginală, durerea în zona inghinală și scăderea bruscă a simptomelor de sarcină. Petele ușoare care apar în special în primele săptămâni de sarcină nu indică întotdeauna un avort spontan. Totuși, în cazul unei sângerări sau dureri intense, se ia în considerare posibilitatea unui avort spontan. Simptomele avortului spontan sunt următoarele:

• Sângerare vaginală: este cel mai frecvent simptom al avortului spontan. Poate începe sub formă de pete ușoare și se poate transforma în sângerare abundentă. Poate avea culoare maro închis sau roșu aprins.
• Durere abdominală și inghinală severă: crampele asemănătoare durerilor menstruale, dar mai intense și de mai lungă durată, pot fi un semn de avort spontan. Pot fi resimțite contracții uterine.
• Scăderea bruscă a simptomelor de sarcină: poate fi observată o diminuare bruscă a simptomelor precum greața sau sensibilitatea sânilor.
• Dureri de spate și lombare: o durere intensă în zona lombară poate indica debutul procesului de avort spontan.
• Eliminarea de fragmente de țesut din uter: eliminarea, odată cu secrețiile vaginale, a unor cheaguri de sânge sau fragmente de țesut este un semn important de avort spontan.
• Febră ridicată și frisoane: dacă avortul spontan are cauză infecțioasă, pot apărea și simptome precum febra, frisoanele și starea de slăbiciune.

Factorii care cresc riscul de avort spontan

Numeroși factori, precum anomaliile genetice, dezechilibrele hormonale, anomaliile uterine, infecțiile și stilul de viață, pot provoca avort spontan. Totuși, în unele cazuri, cauza exactă a avortului spontan nu poate fi identificată. Pentru a reduce la minimum riscul de avort spontan, este important ca acești factori să fie cunoscuți și să fie luate măsurile necesare. Factorii care cresc riscul de avort spontan sunt următorii:

• Anomalii genetice și cromozomiale: aproximativ 50-60% dintre avorturile spontane sunt cauzate de anomalii cromozomiale. Erorile apărute în structura genetică a embrionului pot împiedica dezvoltarea sănătoasă a acestuia și pot duce la avort spontan.
• Vârsta mamei și sănătatea reproductivă: riscul de avort spontan este mai mare la femeile peste 35 de ani. Odată cu înaintarea în vârstă, calitatea ovulelor scade, iar probabilitatea apariției anomaliilor cromozomiale crește.
• Probleme hormonale: dezechilibrele hormonale, precum sindromul ovarelor polichistice (SOP) și bolile tiroidiene, pot provoca avort spontan. Deficitul de progesteron poate face ca mucoasa uterină să nu fie susținută suficient, îngreunând implantarea embrionului.
• Probleme ale uterului și colului uterin: anomalii structurale ale uterului, fibroame sau sept uterin pot afecta negativ dezvoltarea embrionului. Insuficiența cervicală, care determină deschiderea prematură a colului uterin, crește riscul de avort spontan.
• Tulburări ale sistemului imunitar și de coagulare a sângelui: bolile autoimune, precum sindromul antifosfolipidic (SAFL), pot împiedica fătul să primească un flux sanguin adecvat. Tulburările de coagulare, precum trombofilia, pot bloca fluxul de sânge către placentă și pot provoca avort spontan.
• Boli cronice și infecții: bolile cronice precum diabetul, hipertensiunea arterială, lupusul și bolile renale pot crește riscul de avort spontan. Infecțiile precum toxoplasmoza, citomegalovirusul, rubeola și listeria pot afecta negativ dezvoltarea fătului.
• Stilul de viață și factorii de mediu: stresul excesiv, alimentația necorespunzătoare și activitățile fizice intense pot crește riscul de avort spontan. Expunerea la substanțe chimice și radiații poate avea efecte negative asupra fătului.
• Istoric de avorturi spontane anterioare: femeile care au avut mai multe avorturi spontane în trecut au un risc mai mare de a le repeta.

Cum se diagnostichează avortul spontan?

Diagnosticul de avort spontan se poate stabili atât pe baza simptomelor clinice, cât și a testelor medicale. Se determină dacă este vorba despre un avort spontan prin evaluarea simptomelor resimțite de viitoarea mamă, împreună cu examenul fizic și ecografia. Femeile care prezintă simptome precum sângerare vaginală, durere în zona inghinală și scădere bruscă a simptomelor de sarcină trebuie să se adreseze rapid unui medic.

Care sunt cauzele avorturilor spontane recurente?

Avorturile spontane recurente sunt definite ca trei sau mai multe pierderi de sarcină consecutive. Este o problemă gravă de sănătate reproductivă, care afectează aproximativ 1% dintre femei. Cauzele care stau la baza avorturilor spontane recurente sunt foarte variate. De la factori genetici la tulburări ale sistemului imunitar, numeroși factori diferiți pot duce la această situație. Deși majoritatea avorturilor spontane sunt cauzate de erori genetice, avorturile repetate necesită o investigație mai amănunțită. În astfel de situații, este extrem de important ca cei doi parteneri să treacă printr-o evaluare medicală amplă și ca respectiva cauză să fie identificată corect.

Factorii genetici reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze ale avorturilor spontane recurente. Anomaliile cromozomiale, precum o translocație prezentă la unul dintre părinți, pot împiedica dezvoltarea sănătoasă a embrionului și pot duce la avort spontan. Aceste transmiteri genetice diferă de mutațiile întâmplătoare apărute în timpul formării embrionului și trebuie evaluate în special în cazurile de avort spontan recurent. Tulburările sistemului imunitar reprezintă, de asemenea, unul dintre factorii importanți care provoacă avort spontan. În bolile autoimune, precum sindromul antifosfolipidic (SAFL), organismul poate percepe fătul ca pe o structură străină și îl poate ataca, provocând coagularea sângelui și împiedicând nutriția placentei. Această situație oprește evoluția sarcinii și provoacă avort spontan. În mod similar, tulburările de coagulare a sângelui pot întrerupe fluxul sanguin către placentă și pot afecta dezvoltarea fătului.

Anomaliile structurale ale uterului pot împiedica implantarea și dezvoltarea sănătoasă a embrionului. Anomalii uterine precum septul (membrana intrauterină), fibroamele sau aderențele pot crea un risc de avort spontan, deoarece nu oferă un mediu adecvat pentru embrion. De asemenea, insuficiența colului uterin de a susține sarcina (insuficiența cervicală) poate provoca avort spontan în săptămânile următoare.

Cum se tratează avortul spontan?

Tratamentul avortului spontan variază în funcție de tipul acestuia și de starea de sănătate a mamei. Cei mai importanți factori care determină metoda de tratament sunt gradul de finalizare a avortului spontan, prezența sau absența țesutului rămas în uter și starea generală de sănătate a mamei. Unele avorturi spontane se finalizează de la sine, fără a fi necesară intervenția medicală. Pentru altele poate fi necesar tratament medicamentos sau intervenție chirurgicală. De asemenea, pot fi aplicate măsuri preventive pentru a evita avorturile spontane recurente. Dacă avortul spontan nu s-a finalizat complet, este posibil ca în uter să fi rămas țesuturi aferente sarcinii. În astfel de situații, este necesară curățarea completă a uterului. Metodele medicale și chirurgicale pot ajuta la curățarea uterului. În situațiile care necesită intervenție chirurgicală, se poate aplica metoda dilatării și chiuretajului (D&C).

Dacă există risc de infecție după avortul spontan sau dacă se stabilește că avortul este de tip septic, trebuie administrat tratament medicamentos. Simptome precum febră ridicată, secreții vaginale urât mirositoare și dureri abdominale severe pot fi semne ale unui avort spontan cauzat de infecție. În astfel de cazuri, curățarea uterului și administrarea tratamentului medicamentos au o importanță vitală. Pentru femeile care se confruntă cu avorturi spontane recurente, procesul de tratament poate fi mai amplu. Dacă avorturile spontane sunt cauzate de factori genetici, cuplurile primesc consiliere genetică și se poate recurge la fertilizare in vitro, cu selectarea unor embrioni sănătoși prin metode precum diagnosticul genetic preimplantațional (PGT).

Întrebări frecvente

Ce este avortul spontan?

Avortul spontan este pierderea embrionului sau a fătului din uterul mamei înainte de săptămâna 20 de sarcină, de cele mai multe ori ca un proces natural cauzat de anomalii în structura genetică a embrionului. Majoritatea cazurilor au loc în primele 12 săptămâni.

Care sunt principalele simptome ale avortului spontan?

Cele mai frecvente simptome sunt sângerarea vaginală, durerea abdominală și inghinală severă, scăderea bruscă a simptomelor de sarcină, durerile de spate și eliminarea de cheaguri sau fragmente de țesut din uter.

Ce tipuri de avort spontan există?

Printre tipuri se numără amenințarea de avort, avortul inevitabil, avortul incomplet, avortul complet, avortul reținut (missed abortion), avortul spontan recurent și avortul septic, fiecare cu manifestări și necesități de tratament diferite.

Ce este avortul spontan recurent și care sunt cauzele sale?

Avortul spontan recurent înseamnă trei sau mai multe pierderi de sarcină consecutive și afectează aproximativ 1% dintre femei. Cauzele includ anomalii genetice și cromozomiale, tulburări ale sistemului imunitar precum sindromul antifosfolipidic, tulburări de coagulare și anomalii structurale ale uterului.

Cum se tratează avortul spontan?

Tratamentul depinde de tipul de avort spontan și de starea de sănătate a mamei: unele cazuri se finalizează de la sine, altele necesită tratament medicamentos sau intervenție chirurgicală, precum dilatarea și chiuretajul (D&C), mai ales dacă în uter au rămas țesuturi sau există risc de infecție.