Ce este hipovolemia? Care sunt simptomele șocului hipovolemic?

Hipovolemia, care apare ca urmare a scăderii volumului de sânge și lichide circulante din organism, este o afecțiune medicală gravă ce duce la o nutriție și o oxigenare insuficientă a organelor. De regulă, se dezvoltă din cauza hemoragiilor, pierderilor excesive de lichide, diareei severe, vărsăturilor sau arsurilor. Atunci când debutează la un nivel ușor, provoacă doar semne precum slăbiciune, senzație de sete și amețeală. Însă, pe măsură ce evoluează, tabloul se agravează considerabil și se poate transforma într-o stare cu risc vital, numită șoc hipovolemic. În șocul hipovolemic, tensiunea arterială scade rapid, pulsul slăbește și apar confuzie și insuficiențe de organ.

Hipovolemia este scăderea volumului de sânge și lichide circulante din organism, care împiedică oxigenarea și nutriția adecvată a organelor. Cauzată de hemoragii, deshidratare, vărsături, diaree severă sau arsuri, poate evolua de la simptome ușoare (slăbiciune, sete) până la șoc hipovolemic, o urgență cu tensiune arterială scăzută, puls slab și risc vital.

Ce este hipovolemia?

Hipovolemia este o stare cu risc vital, care apare ca urmare a scăderii volumului de sânge circulant din organism. În mod normal, toate organele corpului sunt hrănite cu oxigen și substanțe nutritive datorită unei circulații sanguine adecvate. Însă, atunci când apare hipovolemia, acest echilibru se rupe și organele nu mai primesc suficient sânge. Scăderea volumului de sânge apare, de regulă, în urma unei pierderi severe de sânge, a unei pierderi excesive de lichide (vărsături, diaree, arsuri) sau a deshidratării. În timp ce hipovolemia ușoară evoluează doar cu simptome precum slăbiciunea și amețeala, în situațiile avansate se poate transforma într-un tablou care pune viața în pericol, numit șoc hipovolemic.

Care sunt simptomele șocului hipovolemic?

Șocul hipovolemic este un tablou clinic sever, care apare ca urmare a scăderii semnificative a volumului de sânge din organism, organele neprimind suficient oxigen. Această situație poate provoca leziuni grave, în special la nivelul creierului, inimii și rinichilor. Simptomele apar, de regulă, rapid și au o evoluție progresivă.

Simptomele șocului hipovolemic sunt următoarele:

• Slăbiciune și epuizare severă
• Puls rapid și slab
• Tensiune arterială scăzută (hipotensiune)
• Piele rece, umedă și palidă
• Colorație vineție a buzelor și unghiilor (cianoză)
• Senzație intensă de sete
• Respirație rapidă și superficială
• Confuzie, amețeală sau leșin
• Diureză (eliminare de urină) scăzută
• Transpirație excesivă

Care sunt etapele șocului hipovolemic?

Șocul hipovolemic este împărțit în etape diferite, în funcție de cantitatea de sânge sau lichide pierdute din organism, fiecare etapă afectând direct funcțiile organelor. Cunoașterea acestor etape permite atât o mai bună înțelegere a tablourilor clinice, cât și determinarea gradului de urgență în procesul de tratament. Etapele șocului sunt clasificate, de regulă, în funcție de cantitatea de sânge pierdută (în litri sau ca procent din volumul total de sânge) și de simptomele asociate acesteia.

În etapele timpurii se observă doar semne precum amețeală ușoară, bătăi rapide ale inimii și senzație de sete, în timp ce în etapele avansate pot apărea pierderea conștienței, tensiune arterială foarte scăzută și insuficiențe de organ. Deoarece șocul hipovolemic poate duce rapid la consecințe fatale dacă nu este recunoscut și tratat, evaluarea corectă a etapelor are o importanță vitală.

Etapele șocului hipovolemic sunt clasificate astfel:

• Etapa 1 (Hipovolemie ușoară): pierdere de sânge sau lichide de până la aproximativ 15% (aproximativ 750 ml). De regulă, nu se observă un simptom evident. Poate apărea o senzație ușoară de sete și o tahicardie minimă (accelerare a pulsului). Tensiunea arterială este, de cele mai multe ori, normală, motiv pentru care diagnosticarea precoce este dificilă.
• Etapa 2 (Hipovolemie moderată): pierderea de sânge este între 15-30% (750-1500 ml). Pulsul se accelerează semnificativ (100-120/min). Tensiunea arterială scade ușor, respirația se accelerează, iar pielea devine rece și umedă. La pacienți apar neliniște, amețeală și o senzație marcată de sete. Diureza începe să scadă.
• Etapa 3 (Hipovolemie severă): s-a pierdut 30-40% din volumul total de sânge (1500-2000 ml). Tensiunea arterială scade semnificativ, pulsul depășește 120/min, fiind rapid și slab. Respirația se accelerează considerabil. Pielea devine rece, palidă și capătă un aspect marmorat. Diureza scade drastic sau se oprește aproape complet. Pot apărea confuzie și stare confuzională.
• Etapa 4 (Hipovolemie cu risc vital): pierderea de sânge depășește 40% (peste 2000 ml). În această etapă se dezvoltă un tablou grav, care amenință viața. Pulsul este foarte rapid și slab, iar tensiunea arterială este foarte scăzută sau nu poate fi măsurată. Respirația este superficială și foarte rapidă. Pielea apare complet palidă sau vânătă. Conștiența se pierde, de cele mai multe ori, și poate apărea coma. Dacă nu se intervine de urgență, insuficiența de organ și decesul sunt inevitabile.

Ce cauzează șocul hipovolemic?

Cauza șocului poate fi doar pierderea de sânge, dar poate fi și pierderea de lichide și plasmă. Una dintre cele mai frecvente cauze este reprezentată de hemoragiile severe cauzate de traumatisme. Accidentele rutiere, rănile provocate de obiecte tăietoare-înțepătoare sau complicațiile chirurgicale pot provoca șoc hipovolemic prin pierderea unei cantități mari de sânge. Pe lângă acestea, diareea excesivă, vărsăturile, arsurile sau deshidratarea severă pot determina, de asemenea, o pierdere importantă de lichide și pot duce la apariția șocului. De asemenea, hemoragiile interne (de exemplu, hemoragiile gastrointestinale, rupturile de splină sau de ficat, ruptura de anevrism aortic), chiar dacă nu sunt vizibile din exterior, pot crea rapid un risc vital.

Cum se diagnostichează șocul hipovolemic?

Diagnosticul șocului hipovolemic se stabilește prin combinarea simptomelor clinice cu testele de diagnostic. Mai întâi se realizează anamneza pacientului. Se verifică existența unui traumatism, a unei pierderi de sânge, a diareei excesive, a vărsăturilor sau a unui istoric de arsuri. La examenul fizic se remarcă pielea rece, palidă și umedă, bătăile rapide ale inimii, tensiunea arterială scăzută, respirația rapidă și confuzia. Pulsul pacientului este perceput ca fiind slab, iar diureza scade.

Pentru confirmarea diagnosticului se efectuează următoarele teste:

• Teste de sânge: valorile hemoglobinei și hematocritului pot fi scăzute. La analiza gazelor sanguine poate fi observată acidoza metabolică.
• Monitorizarea tensiunii arteriale și a pulsului: tensiunea scăzută și tahicardia se numără printre cele mai importante semne.
• Monitorizarea diurezei: o eliminare de urină mai mică de 0,5 ml/kg pe minut indică afectarea rinichilor.
• Metode imagistice: dacă se suspectează o hemoragie internă, se pot efectua ecografie sau CT (tomografie computerizată).

Ce se face în cazul șocului hipovolemic?

Atunci când apare șocul hipovolemic, este necesară o intervenție de urgență. Obiectivul principal este refacerea volumului de sânge circulant și restabilirea fluxului de oxigen către organe. Mai întâi, pacientul este dus într-un mediu sigur, este evaluată starea de conștiență și este verificată permeabilitatea căilor respiratorii. Ulterior, se administrează suport de oxigen. În șocul hipovolemic, timpul este extrem de important. Intervențiile corecte realizate în primele minute cresc semnificativ șansele de supraviețuire ale pacientului.

Măsurile de urgență care trebuie luate pot fi enumerate astfel:

• Așezarea pacientului culcat, cu picioarele ridicate (pentru a crește fluxul de sânge către creier și inimă)
• Montarea unei linii intravenoase și administrarea rapidă de perfuzii (înlocuire de lichide), în special soluții izotonice
• Efectuarea transfuziei de sânge, dacă există pierdere de sânge
• Controlul sursei hemoragiei, în cazul unei hemoragii interne sau externe
• Monitorizarea continuă a semnelor vitale (tensiune arterială, puls, respirație, diureză)
• Aplicarea, la nevoie, a ventilației mecanice sau a intervenției chirurgicale, în condiții de terapie intensivă

Tratamentul șocului hipovolemic

Tratamentul șocului hipovolemic se bazează, în principal, pe refacerea volumului de sânge, asigurarea oxigenării și eliminarea cauzei care a provocat șocul. Tratamentul începe în camera de gardă și poate continua în condiții de terapie intensivă. Ca primă intervenție, pacientul este monitorizat, este montată o linie intravenoasă și se asigură suport de oxigen.

Etapele de bază ale tratamentului sunt următoarele:

• Înlocuirea de lichide: este primul pas al tratamentului șocului. De regulă, se administrează rapid, intravenos, soluții precum ser fiziologic izotonic (NaCl 0,9%) sau soluție Ringer lactat. Scopul este refacerea volumului circulant și creșterea fluxului de sânge către organe.
• Transfuzia de sânge: dacă șocul este cauzat de o pierdere severă de sânge, pacientului i se administrează sânge și produse din sânge compatibile (masă eritrocitară, plasmă, trombocite), susținându-se astfel atât capacitatea de transport a oxigenului, cât și circulația.
• Controlul hemoragiei: dacă există o hemoragie externă, sursa acesteia trebuie oprită prin metode precum aplicarea de presiune, garou, intervenție chirurgicală sau endoscopie. În cazul hemoragiilor interne, poate fi necesară o operație chirurgicală de urgență.
• Tratamentul medicamentos: în unele situații, pentru a susține tensiunea arterială, pot fi folosite medicamente vasoconstrictoare (vasopresoare). Însă acestea sunt preferate doar atunci când înlocuirea de lichide și de sânge este insuficientă.
• Suport de oxigen și respirator: pentru a preveni apariția hipoxiei (deficitul de oxigen), se administrează oxigen pe mască, iar dacă este necesar, se practică intubarea și conectarea la un ventilator mecanic.
• Monitorizare în terapie intensivă: semnele vitale ale pacientului, diureza, valorile sangvine și funcțiile organelor sunt urmărite continuu. Se montează un cateter pentru evaluarea funcțiilor renale.

Cum se poate reduce riscul de șoc hipovolemic?

Deși șocul hipovolemic este, de regulă, o situație care apare brusc și necesită intervenție de urgență, riscul poate fi redus prin anumite măsuri. Abordările preventive sunt importante mai ales pentru persoanele cu boli cronice, cele care urmează să fie supuse unei intervenții chirurgicale sau cele cu risc crescut de traumatism.

Măsurile pentru reducerea riscului sunt următoarele:

• Protecția împotriva traumatismelor: purtarea centurii de siguranță pentru prevenirea accidentelor rutiere și folosirea echipamentului de protecție pentru prevenirea accidentelor de muncă salvează vieți.
• Monitorizarea persoanelor cu tulburări de coagulare: persoanele cu afecțiuni asociate cu tendință crescută de sângerare, precum hemofilia, trebuie să fie sub control medical regulat.
• Atenție la hemoragiile digestive: persoanele cu ulcer gastric, varice sau boli intestinale trebuie monitorizate regulat, iar modificările bruște ale scaunului și sângerările nu trebuie ignorate.
• Prevenirea pierderii de lichide: este important să se consume multă apă în lunile de vară și lichide cu electroliți în cazurile de diaree și vărsături prelungite.
• Măsuri de precauție împotriva arsurilor: trebuie acordată atenție, în special pentru copii, contactului cu lichide fierbinți și cu flăcările.
• Gestionarea bolilor cronice: ținerea sub control a bolilor renale și hepatice reduce riscul de șoc cauzat de dezechilibrele de lichide.
• Atenție postoperatorie: după intervenții chirurgicale majore, pacientul trebuie monitorizat îndeaproape pentru hemoragie și pierdere de lichide.

Cum trebuie să fie îngrijirea după depășirea șocului hipovolemic?

Chiar și după depășirea situației cu ajutorul tratamentului de urgență, procesul de recuperare al pacienților trebuie gestionat cu atenție. Deoarece, în această perioadă, organismul are nevoie să își revină, să își restabilească echilibrul hidro-electrolitic și să își echilibreze funcțiile organelor. Îngrijirea de după șoc nu se limitează doar la câteva zile; în funcție de starea generală de sănătate a persoanei, de cantitatea de lichide și sânge pierdută și de tipul de tratament, aceasta poate dura săptămâni sau luni. De aceea, sunt importante atât monitorizarea medicală, cât și ajustarea obiceiurilor de viață zilnice.

Aspectele de care trebuie ținut cont pentru auto-îngrijirea de după șocul hipovolemic sunt enumerate mai jos:

• Controale medicale regulate: în timpul șocului pot fi afectate funcțiile renale, hepatice și cardiace. De aceea, trebuie efectuate periodic teste de sânge, teste ale funcției renale și controale ale tensiunii arteriale.
• Aport suficient de lichide: trebuie crescut, în special, consumul de apă și trebuie preferate lichide care susțin echilibrul electrolitic, în funcție de necesarul zilnic. Dacă există vărsături sau diaree prelungite, pierderile trebuie neapărat compensate.
• Alimentație echilibrată: trebuie preferată o dietă bogată în proteine, vitamine și minerale. Consumul de alimente bogate în fier, acid folic și vitamina B12 ajută la compensarea sângelui pierdut în timpul șocului.
• Monitorizarea valorilor sangvine: anemia cauzată de pierderea de sânge este o problemă frecventă. La recomandarea medicului, se pot lua suplimente de fier sau suport nutrițional.
• Creșterea treptată a activității fizice: după șoc pot apărea slăbiciune și oboseală prelungite. Trebuie început cu plimbări ușoare, evitate exercițiile intense și trebuie permisă refacerea organismului.
• Utilizarea regulată a medicamentelor: medicamentele anticoagulante, cele pentru reglarea tensiunii arteriale sau alte medicamente prescrise după șoc trebuie utilizate fără întrerupere, pe durata indicată de medic.
• Gestionarea stresului și a somnului: un somn suficient are o importanță deosebită pentru refacerea organismului. De asemenea, evitarea stresului contribuie la menținerea tensiunii arteriale și a sănătății cardiace.
• Observarea efectelor secundare: dacă apar, după șoc, simptome precum scăderea cantității de urină, dificultăți de respirație, dureri în piept sau amețeală, trebuie consultat imediat medicul.
• Protecția împotriva infecțiilor: în timpul șocului, sistemul imunitar se poate slăbi. De aceea, trebuie acordată atenție igienei și trebuie luate măsuri simple, precum purtarea măștii în locuri aglomerate.
• Sprijin psihologic: faptul de a fi trecut printr-un risc vital poate provoca, la unii pacienți, anxietate și depresie. Dacă este necesar, trebuie solicitat sprijin psihologic.

Auto-îngrijirea de după șocul hipovolemic include și recuperarea psihică și socială. Atunci când sunt urmați pașii corecți, pacienții se pot întoarce cu încredere la viața de zi cu zi, iar riscul de a se confrunta din nou cu situații similare poate fi redus.

Întrebări frecvente

Ce este hipovolemia?

Hipovolemia este o scădere a volumului de sânge circulant din organism, care împiedică organele să primească suficient oxigen și substanțe nutritive. Poate apărea din cauza hemoragiilor, deshidratării, vărsăturilor, diareei severe sau arsurilor și poate evolua spre șoc hipovolemic dacă nu este tratată.

Care sunt principalele simptome ale șocului hipovolemic?

Principalele simptome includ puls rapid și slab, tensiune arterială scăzută, piele rece și umedă, respirație rapidă și superficială, confuzie sau leșin, diureză scăzută și transpirație excesivă. Simptomele apar rapid și au o evoluție progresivă.

Câte etape are șocul hipovolemic?

Șocul hipovolemic are patru etape, clasificate în funcție de procentul de sânge pierdut: etapa 1 (până la 15%), etapa 2 (15-30%), etapa 3 (30-40%) și etapa 4 (peste 40%, cu risc vital). Fiecare etapă implică simptome tot mai severe, de la sete ușoară până la pierderea conștienței și insuficiență de organ.

Cum se tratează șocul hipovolemic?

Tratamentul se bazează pe înlocuirea rapidă a lichidelor prin perfuzii intravenoase, transfuzie de sânge dacă este necesar, controlul sursei de hemoragie, suport de oxigen și monitorizare continuă în terapie intensivă. Timpul de intervenție este esențial pentru șansele de supraviețuire.

Cum trebuie gestionată recuperarea după un șoc hipovolemic?

Recuperarea implică controale medicale regulate, aport suficient de lichide, alimentație echilibrată bogată în fier și vitamine, creșterea treptată a activității fizice, respectarea tratamentului medicamentos și, dacă este nevoie, sprijin psihologic. Procesul poate dura săptămâni sau luni, în funcție de severitatea șocului.